Din Râşnov am pornit cu maşina pe strada Glăjărie Râul Mare, o stradă asfaltată, pe care se merge foarte bine. După 10 km, pe partea dreaptă am văzut drumul forestier şi câteva indicatoare, printre care şi unul spre cabană. Este nevoie de multă atenţie, fiindcă indicatoarele pot trece uşor neobservate. Totodată, de aici ȋncepe zona protejată Parcul Natural Bucegi.
Drumul este ȋntr-o condiţie chiar decentă, iar provocarea cea mai mare este să nu parchezi mai devreme decât ar fi cazul.
Aşa că, ȋn cazul ȋn care vrei să fii cât mai aproape de startul traseului, trebuie să ȋnaintezi cu maşina până ȋn punctul ȋn care ȋţi permite garda acesteia.
Din locul unde am parcat maşina am urmat marcajul bandă albastră, până ce pe partea stângă am ȋntâlnit un pod de lemn, pe care l-am traversat.
Odată cu trecerea podului de lemn, ȋncepe urcuşul prin pădure. Prima parte este destul de lină, tocmai bună pentru ȋncălzire. Ȋnsă, nu te entuziasma prea tare, urmează câteva porţiuni care vor părea la fel de lungi şi grele ca o zi de luni.
Din loc ȋn loc, pădurea mai lasă câte o mică surpriză, să te scoată din monotonie. Că-i o zonă cu privelişte spre munţi, o poieniţă plină de flori sau o cascadă mică, toate se transformă ȋn momente bune de pauză.
La o oră de la intrarea pe potecă ajungem la singurul loc de belvedere de pe traseu.
Aici se găseşte o râpă, iar în zare se vede depresiunea Branului precum şi Măgura Codlei (poate fi recunoscută uşor deoarece seamănă cu o gâlmă).
Găsim o masă cu bancă la cere ne vom aşeza pentru a ne odihni şi a lua o mică gustare. Nu vom sta mult deoarece mai apar şi alţi drumeţi istoviţi, care au nevoie de un pic de odihnă.
Din acest loc urcarea devine mai domoală, avem parte chiar şi de câteva trepte, ce fac trecerea între zona de pădure şi luminiş.
Odată ajunşi în poieniţă suntem întâmpinaţi de falnicii Bucegi, care vrând, nevrând reuşesc să ne impresioneze (ca de fiecare dată).
Din nou intrăm în pădure pentru a ieşi la al doilea luminiş după care iar urmează o zonă de pădure, de unde se aude un zumzet puternic. Sursa ce produce acest zgomot este o cascadă ce se înalţă lângă potecă.
Nu ai cum să nu te opreşti, să faci câteva fotografii, precum şi să îţi realimentezi sticla cu apă proaspătă.
La nici 5 minute distanţă, odată ieşiţi pe platou, suntem întâmpinaţi de Cabana Mălăieşti.
Un pic cam timizi sau poate prea dornici de a prinde câteva poze excepţionale, ne lăsăm puţin aşteptaţi.
Nu aveam cum să nu ne oprim pentru a savura o ciorbă într-un astfel de cadru mirific, prilej de a ne trage sufletul.
Crestele ȋnalte ce ȋnconjoară cabana ca un amfiteatru şi schiţează un contrast puternic ȋntre vârfurile stâncoase şi pajiştea de la baza lor, ȋţi taie respiraţia numai când le priveşti.
Formată prin topirea unui gheţar, ȋntreaga vale creează unul dintre cele mai spectaculoase peisaje văzute.
Cu greu ne-am lăsat duşi acasă, deşi s-a lăsat frigul şi am fost nevoiţi să luăm geaca. Cu chiu cu vai ne luăm la revedere, nu ȋnainte de a mă ȋntoarce către cabană şi a-i promite că ne vom revedea curând.
În ȋncheiere vreau să vă las link-ul către cea mai cunoscută melodie despre Cabana Mălăieşti:
Comments
Post a Comment